Feeds:
Articole
Comentarii

De curand am intrat pe internet sa aflu detalii pentru  ca sa-mi tratez bunatate de rosii cultivate chiar de mine. La o atenta cautare am dat peste acest site :

BOTANISTII -DIVIZIE PESTCONTROL ESXPERT  – multumesc celor care s-au gandit la asa ceva.

chiar imi erau de ajutor asemenea sfaturi.

Anunțuri

Achizitionarea porcilor care vor fi ingrasati in ferme sau in gospodariile taranesti nu trebuie facuta la intamplare.

Cand se cumpara porcii vor fi avute in vedere cateva lucruri, precum: sursa de unde se cumpara; scopul achizitionarii; conditiile de adapostire; starea de sanatate a porcilor.

In functie de conditiile asigurate de hrana si adapost vom alege rasele. Daca avem conditii corespunzatoare de hrana si adapost vom alege rasele de carne Mare ALB, Landrace, Duroc, linia Peris, etc. si metisii intre acestia.

Daca vom creste porcii pe pasune, cu balta si padure, vom alege rasele locale Bazna si Mangalita (imaginea de sus) si chiar metisi ale acestora cu rase perfectionate.

Cel mai frecvent se cumpara purcei intarcati in varsta de 4-8 saptamani. Cumpararea purceilor se face primavara (aprilie-mai), pentru ca acestia sa atinga greutatea de sacrificare de 100-105 kg, in preajma Ignatului.

De asemenea purcei pot fi cumparati si toamna (octombrie-noiembrie) urmand a fi sacrificati la Craciunul urmator, cu greutati mai mari, mai ales pentru preparate traditionale (salam, carnati, sunci, etc).

La cumpararea purceilor intarcati trebuie avuta in vedere proba mesei, pentru a avea certitudine ca pot consuma hrana. La proba mesei, porcii sanatosii (orcat ar fi de satui), tot mai incearca sa manance ceva. De asemenea se vor cere relatii despre modul de hranire si a furajelor cu care au fost invatati purceii.

In lunile septembrie-octombrie si inceputul lui noiembrie se pot cumpara si porci de 60-70 kg care sa fie finisati in timpul ramas pana la Craciun.

De asemenea in ajunul de Ignat pot fi cumparati porci ingrasati pentru sacrificare imediata.

Trebuie sa precizam ca animalele bune de carne au corpul, lung, lat si adanc, capul mic,gatul scurt si crupa musculoasa, cu jamboane bine dezvoltate (corpul de para).

Este de dorit ca tineretul mascul sa fie castrat la vreme.

In momentul cumpararii porcii sanatosi tin coada rasucita, sunt vioi, atenti, se misca si reactioneaza normal in preajma oamenilor. Animalele sanatoase au parul lucios, pielea intinsa si fara crapaturi.

La animalele cumparate pentru sacrificare, li se va face obligatoriu examenul trichinelooscopic, imediat dupa taiere.

Salcamul (Robinia pseudoacacia) este originar din America de Nord, de unde s-a raspandit in toata Europa si Asia.

In Romania, salcamul a fost adus de turci, prin anul 1750, mai intai in sudul tarii, de unde s-a raspandit an toata tara, atat ca arbore spontan, cat si plantat an liziere masive sau, izolat.

Salcamul infloreste in a doua jumatate a lunii mai. Florile raman deschise 8-12 zile, iar secretia nectarului este apreciabila din momentul in care temperatura noptilor depaseste 14°C, mai ales in zone apropiate de o sursa de apa, pentru a contribui la ridicarea umiditatii relative a aerului.

In scopuri medicinale, florile se recolteaza an faza de maxima dezvoltare, numai pe vreme insorita si se usuca la umbra, in straturi subtiri, in incaperi bine aerisite sau in podurile caselor acoperite cu tabla. Prin uscare, se obtine un randament de 1 kg de flori uscate din 7 kg de flori proaspete.

Continutul chimic al florilor este foarte divers, cu glicozizi flavonici (robinina, acaciina), taninuri, glucide, acizi organici (cafeic, clorogenic), mucilagii, ulei volatil. Florile proaspete contin un ulei eteric complex folosit an parfumerie.

Proprietatile terapeutice ale preparatelor din flori de salcam dau posibilitatea interventiilor in tratarea multor boli, mai ales in afectiunile sistemului nervos si in boli digestive si pulmonare. Sunt binecunoscute efectele antitusive, antispasmodice ale tractului respirator, emoliente ale secretiilor bronsice, antiseptice, antinevralgice, calmante, usor sedative.

Efectele vindecatoare ale florilor de salcam se exercita la toate persoanele, indiferent de varsta. Actiunile asupra sistemului nervos se manifesta prin capacitatea de a linisti, de a calma si de a tonifia organismul aflat in diferite stari nevrotice.

Produsele din flori de salcam sunt utilizate in multe afectiuni psihosomatice care apar drept consecinte directe ale unor tensiuni sufletesti: stari conflictuale frecvente, cu tendinte de agresivitate si criticism exagerat; accese de manie si iritabilitate psihica; crampe musculare de natura nervoasa; epuizare nervoasa si a fortei fizice si intelectuale, degradand pana la insomnii, stari de anxietate si depresie psihica prelungita; reactii necontrolate la stari stresante, dureri de cap si migrene pe fond de stres; tulburari de memorie, de echilibru si de vaz, ajungand, in unele cazuri, la eruptii herpetice pe piele; tulburari de apetit, cu lipsa poftei de mancare sau cu foame excesiva, produse de o stare de gol afectiv, respectiv o lipsa a “hranei sufletesti”.

Din experiente indelungate, s-a constatat ca aceste afectiuni ale sistemului nervos dereglat se pot trata prin:

inhalarea parfumului florilor de salcam, cu efecte linistitoare asupra psihicului, recomandandu-se scurte plimbari prin preajma salcamilor infloriti;

aromatizarea camerei bolnavului cu buchete de flori proaspete;

consumul unei infuzii din flori uscate (1 lingura la 200 ml apa clocotita) luata in 3 reprize pe zi, intr-o cura de 3 saptamani, inlocuind total apa de baut;

consumul zilnic al unui macerat la rece din flori tinute 2-3 zile in miere de albine, luand cate 3-5 lingurite pe zi;

tinctura din 20 g flori uscate care se macereaza in 100 ml de alcool 70°, timp de 10-14 zile, din care se iau, zilnic, de 2 ori cate 10 picaturi.

Infuzia din flori de salcam inlatura “arsurile” de stomac”. In tratamentul bolilor aparatului digestiv, de multa vreme este cunoscuta actiunea benefica a florilor de salcam asupra gastritei hiperacide, mai ales cea aparuta pe un fond de nervozitate, la acest efect contribuind glicozizii flavonici, care actioneaza ca hipoacidifianti.

Bune efecte se constata in combaterea “arsurilor” de stomac (pirozis), aparute mai ales noaptea, cu localizari retrosternale, datorate hiperaciditatii. De asemenea, sunt atenuate durerile in ulcerul gastric si duodenal, in gastralgii hiperclorhidrice, reflux gastro-esofagian, indigestii dupa mese copioase cu alimente grase, in insuficienta hepatica, crampe abdominale si hernie hiatala.

La copii, florile de salcam pot avea efecte benefice in diareea acida sau varsaturi de lapte, precedate de agitatie.

Tratamentele acestor boli digestive se pot face cu incredere, folosind o infuzie din amestec, in parti egale, cu flori de salcam si frunze de dud bogate an carbonat de calciu, cu efecte alcalinizante, de reducere a hiperaciditatii gastrice; se pune o lingurita din amestec in 250 ml apa clocotita, se infuzeaza acoperit 10-15 minute si se beau doua ceaiuri pe zi, dupa mesele principale, in cure de lunga durata.

In cursul zilei, in locul apei potabile sau a sucurilor, este recomandat sa se consume apa din flori de salcam (o mana de flori uscate se macereaza la rece, minim 8 ore, intr-un litru de apa curata de izvor). In bolile aparatului respirator, florile de salcam sant eficiente la combaterea tusei convulsive si astmatice, raceli, viroze, raguseala, infectii acute ale cailor respiratorii, astm bronsic. Tratamentul acestor afectiuni se face cu ceai din flori de salcam, care actioneaza asemanator cu supa de pasare, ce s-a dovedit a fi un aliment cu mare valoare nutritiva dar si cu deosebita eficienta in reducerea proceselor inflamatorii, calmarea tusei, a stranutului si a secretiilor nazale. Este demn de subliniat, ca in cazul bolilor pulmonare nu trebuie neglijat consumul ceaiul de salcam, iar in alimentatie sa se consume supe de pasare, cel putin la o masa pe zi. Datorita continutului ridicat in flavone si robinozide, infuzia din flori de salcam actioneaza cu efecte diuretice, antiinflamatoare, de reducere a continutului de uree din sange si de calmare a durerilor reumatice sau a nevralgiilor dentare.

Normarea producţiei de fructe

Pentru obţinerea unor recolte de calitate superioară, mai ales la piersic, este necesară rărirea fructelor, deoarece apare diferenţierea abundentă şi tendinţa naturală de supraîncărcare cu fructe. În primele 3-4 săptămâni după legat, fructele cresc destul de încet, apoi se intensifică pe măsură ce se apropie de perioada intrării în pârgă şi a maturării. Rărirea se poate face imediat după căderea fiziologică a fructelor.

În cazul soiurilor cu coacere timpurie, care au tendinţa de a produce o mare încărcătură de fructe, rărirea fructelor cu mult înaintea intrării în pârgă contribuie substanţial la creşterea dimensiunii fructelor şi la coacerea lor timpurie, precum şi la creşterea lăstarilor tineri şi a frunzei. Dacă rărirea întârzie mult, dimensiunea finală a fructului poate fi necorespunzătoare. Aceasta se întâmplă mai ales dacă vremea este secetoasă, atât în prima parte a perioadei de vegetaţie, cât şi în perioada recoltării.

Dacă legarea fructelor din anumite soiuri este moderată, iar căderea lor în luna iunie este destul de abundentă, rărirea se efectuează cât mai repede cu putinţă după cădere.

Cultivatorii trebuie să decidă dacă valorificarea fructelor mai mari la un preţ bun justifică aceste cheltuieli cu rărirea timpurie.

Lucrări de fertilizare şi de irigare

În funcţie de încărcătura cu fructe rămase după căderea fiziologică şi după rărirea acestora, se face fertilizarea fazială cu azot şi fertilizarea foliară, concomitent cu aplicarea tratamentelor chimice.

Irigarea plantaţiilor pe rod şi udarea celor nou înfiinţate se impune mai ales pentru speciile sâmburoase din zona de sud, cu atât mai mult cu cât, în această perioadă, seceta se resimte din plin. Irigarea se face prin inundare, crearea de brazde sau prin aspersiune.

Cantităţile de apă care se administrează la hectar variază în raport cu specia şi cu vârsta pomilor, respectiv 40-50 cm la pomii tineri şi 60-70 cm la pomii de rod. Normele de irigare variază între 400 şi 600 mc la hectar în livezile tinere şi 500-800 mc în cele pe rod, fracţionându-se în mai multe udări, care se aplică ţinând seama de fazele critice de dezvoltare a pomilor (legarea fructelor, creşterea maximă a fructelor şi a lăstarilor, formarea mugurilor de rod).

În anii cu ierni sărace în precipitaţii, se impune o udare de aprovizionare înainte de începerea vegetaţiei, care să asigure buna desfăşurare a primelor faze de vegetaţie.

Tratamente fitosanitare la avertizare

De asemenea, se continuă tratamentele fitosanitare la avertizare în plantaţiile tinere, în cele aflate pe rod şi în pepiniere. Acestea se opresc cu 10-14 zile înainte de recoltarea fructelor care ajung la maturitate în acest sezon.

Tratamentele cheie care se aplică în această perioadă se fac pentru a combate: la sămânţoase – măr, păr, gutui – rapănul, făinarea, focul bacterian şi insectele defoliatoare; la prun, viespea sâmburelui, viermele prunelor; la cais, ciuruirea bacteriană şi boala plumbului; la piersic, deformarea frunzelor şi Anarsia; la cireş şi la vişin, monilioza, afidele, viermele cireşelor; la coacăz, zmeur, mur şi la afin, bolile foliare, iar la căpşun, bolile foliare şi de fruct, sau monilioza.

Alte lucrări în luna iunie

În iunie va începe recoltarea, valorificarea şi consumul primelor fructe din livadă: căpşuni, cireşe, vişine şi chiar caise şi piersici, pentru soiurile cu coacere timpurie.

În plantaţiile mamă, furnizoare de ramuri altoi, se face controlul autenticităţii soiurilor şi a stării fitosanitare. Cu această ocazie se marchează şi se elimină impurităţile şi plantele netipice, impurităţile din câmpul I al pepinierelor şi din şcolile de seminţe, precum şi portaltoii neprinşi din câmpul II.

În stoloniere se combat manual buruienile şi se irigă. În plantaţiile tinere se continuă lucrările de formare a coroanelor, precum şi palisarea şi dirijarea lăstarilor, în cazul plantaţiilor cu sisteme de susţinere.

Recomandăm ca în continuare să se facă lucrări manuale şi mecanice pe rând şi între rânduri, să se cosească intervalele înierbate. Cositura se poate folosi ca mulci, fiind mai puţin indicată pentru furajarea animalelor.

PREGĂTIREA VIITOARELOR PRODUCŢII

– evaluarea producţiei de fructe cu recoltare de vară-toamnă la măr şi la păr;

– pregătirea spaţiilor de sortare, de pre-răcire şi de păstrare temporară a fructelor până la desfacere;

– începerea lucrărilor de eliberare şi de pregătire a terenului, în scopul înfiinţării de căpşunării în cultură de vară cu stoloni refrigeraţi spre sfârşitul lunii;

– în pepiniere se revăd planurile de altoire, de asigurare a ramurilor altoi, a materialului de legat, se pregătesc altoirile şi legătorile.

RĂRIREA FRUCTELOR LA CAIS ŞI LA PIERSIC

Pentru plantaţiile de cais şi de piersic, căderea fiziologică a fructelor este destul de abundentă în luna iunie, de aceea rărirea se efectuează cât mai repede cu putinţă după acest fenomen.

Pentru ambele specii pomicole, epoca optimă de rărire începe când fructele au diametrul de 7-10 mm (fruct de mărimea unei alune) şi se încheie înainte de întărirea sâmburelui.

În cazul piersicului, se recomandă să se lase 3-4 fructe pe ramura mixtă, 2-3 fructe pe ramura salbă şi 1-2 fructe pe ramura buchet, în aşa fel încât între fructe să rămână o distanţă de cel puţin 10-12 cm, pentru ca fiecare să se dezvolte până la o greutate de 120-150 g.

Atât piersicul, cât şi caisul, având mugurii grupaţi, în condiţii climatice normale, leagă foarte multe fructe. Pe măsură ce acestea cresc, sporeşte şi consumul de substanţe nutritive. Când fructele depăşesc mărimea unei alune, precum şi în fenofaza întăririi endocarpului, se produce căderea fiziologică a fructelor întârziate în creştere sau a celor cu poziţii nefavorabile. Unele soiuri prezintă o cădere fiziologică mai accentuată, se “autorăresc” şi necesită o intervenţie sumară pentru normarea recoltei.

Majoritatea soiurilor, însă, rămân supraîncărcate cu o cantitate de fructe de 2-3 ori mai mare decât rezerva de substanţe nutritive.

http://www.revista-ferma.ro/

Exemple de urmat

Petru Morar, livadă superintensivă,
sat Stăuini, judeţul Alba

 

La ora actuală nu se mai vorbește de înființarea unei plantații de măr cu material nealtoit datorită avantajelor prezentate de altoire. Există o gamă foarte largă de portaltoi al mărului care pot fi vegetativi sau generativi.
Există 3 sisteme de cultură a mărului:

  • sistemul superintensiv (peste 1250 pomi/ha),
  • sistemul intensiv (500-1250 pomi/ha),
  • sistemul extensiv (300-400 pomi/ha).

Pentru plantaţiile superintensive se pretează soiurile de vigoare slabă-tip spur (Golden spur, Wagener premiat, Starkrimson) tipul columnar (Wijcik, Wolz, Bolero etc.) şi cele submijlocii şi mijlocii, altoite pe portaltoi de vigoare foarte slabă. Pomii se conduc sub formă de fus subţire, cordon vertical, tufă ameliorată, solen etc. Distanţe de plantare: 3-4 m între rânduri şi 1-1,5 m între plante pe rând. Se plantează pe terenuri fertile, plane.
Pentru plantaţiile intensive se pot folosi majoritatea soiurilor aflate în cultură în special cele din tipurile de fructificare II, III şi chiar IV altoite pe portaltoi de vigoare mijlocie. Pomii se conduc sub forme aplatizate, piramidale cu volum redus sau alte forme mai noi: tatura, tesa, etc. Plantaţiile se pot amplasa pe terenuri cu panta mică (<15%). Distanţele de plantare: 4 x 3m sau 4 x 2m.
Pentru plantaţiile extensive distanţele de plantare sunt de minim 5 x 4m.
Înainte de plantarea pomilor, pe teren se efectuează:

  • desfundatul sau scarificatul,
  • fertilizarea de bază cu 40-60 t gunoi de grajd + îngrăşăminte chimice pe bază de fosofr şi potasiu,
  • dezinfecţia terenului şi organizarea interioară.

Urmează săpatul gropilor şi plantarea propriu-zisă.
Plantarea pomilor se poate face toamna sau primăvara, fiind recomandată plantarea din toamnă deoarece în timpul iernii, rădăcinile cresc și în acest fel vom avea un procent mai bun de prindere a pomilor. Primăvara se va planta numai pe terenurile reci şi grele sau în zonele în care în urma îngheţului survine toamna, foarte repede.
Deoarece majoritatea soiurilor de măr sunt autosterile în aceeași parcelă se plantează 2-4 soiuri autofertile alternând câte 6-8 rânduri din soiul de bază cu un rând din soiul polenizator (tab. 1)
Alegerea formei de coroană se face funcţie de particularităţile soiurilor folosite la plantare (vigoare, capacitate de ramificare), a portaltoiului (vigoare, înrădăcinare), a pretenţiilor faţă de lumină şi a fertilităţii soiului.
În toată perioada de formare a coroanelor, trebuie să predomine operaţiile de modificare şi dirijare a poziţiilor ramurilor de schelet şi semischelet, tăierile reducându-se la minimum. Indiferent de forma de coroană aleasă operaţiile în verde trebuie să predomine faţă de cele efectuate în perioada de repaus.

Tabelul 1
Polenizatorii principalelor soiuri de măr
(după N. Branişte)

Soiul de polenizat

Principalele soiuri polenizatoare

Ancuţa, Ardelean, Aromat de vară Jonathan, Golden delicious, Starkrimson
Delicios de Voineşti Jonathan, Idared, Starkrimson
Delia Jonathan, Golden delicious
Florina Jonathan, Idared, Prima, Pionier
Fălticeni Starkrimson, Golden spur
Frumos de Voineşti Jonathan, Idared, Prima
Generos Prima, Pionier, Romus 3, Jonathan
Golden delicious Florina, Granny Smith, Idared, Jonathan
Gloria Jonathan, Idared, Golden delicious
Granny Smith Florina, Golden delicious, Idared
Idared Golden delicious, Granny Smith, James Griéve, Jonathan
Jonathan Golden delicious, Idared, Wagener
James Griéve Idared, Frumos de Voineşti
Mutsu Red delicious, Granny Smith, Prima
Pionier Idared, Florina, Generos, Romus 3
Romus 1, 2, 3 Prima, Pionier, Jonathan, Stark Earliest
Starkrimson Florina, Golden delicious, Granny Smith, Idared, Jonathan
Wagener premiat Starkrimson, Jonathan, Golden delicious

Tăierile de fructificare
Această operațiune este una foarte delicată și necesită o foarte bună cunoaștere a particularităților fiecărui soi și se face diferenţiat în funcţie de particularităţile soiului, vârsta şi starea fiziologică a pomilor, încărcătura pomilor cu muguri de rod etc. Este obligatoriu de a se efectua anual.
Prin această operașiune se urmărește:

  • menţinerea coroanelor în volumul proiectat,
  • rărirea coroanelor pentru a favoriza o iluminare corespunzătoare în toată coroana,
  • normarea încărcăturii de rod,
  • eliminarea ramurilor rupte, bolnave, lacome, concurente etc.

La începutul perioadei de rodire, se fac tăieri cât mai puține pentru a evita o ramificare prea bogată ce duce la o îndesire a coroanei. Se taie doar ramurile de prisos. Creşterile anuale vor fi dirijate prin înclinări şi arcuiri în vederea garnisiri lor cu muguri de rod.

În perioada de maximă producţie, creşterile vegetative devin din ce în ce mai slabe şi încărcătura de rod este mare, din acest motiv tăierile vor fi mai abundente pentru a stimula ramificarea și regarnisirea ramurilor stabilind un echilibru între creștere vegetativă și rodire.
Tăierea de fructificare va fi diferenţiată în funcţie de încărcătura pomilor cu mugurii de rod. Când aceştia sunt în exces, semischeletul se scurtează mai intens, volumul coroanei poate fi redus mult. Dacă în anii fără fructe pomii se taie intens, ei vor forma lăstari viguroşi, care diferenţiază puţin mugurii de rod. Pentru obţinerea unor producţii mari şi de calitate se consideră că pomii aflaţi în plină producţie trebuie să formeze lăstari cu lungimea de 30-40cm, la fiecare fruct să revină 30-50 frunze, iar ramurile de semischelet să fie tinere (în vârstă de 2-4 ani).
Prof. Univ. Dr. Gică Grădinariu în cartea de Pomologie ținea seama de următoarele aspecte la tăierile de fructificare la soiurile standard:
– se apreciază starea fiziologică a pomilor (lungimea creşterilor, încărcătura de rod, starea fitosanitară);
– ramurile de semischelet se tratează diferenţiat la nivelul coroanei. Din partea superioară a coroanei se elimină ramurile de semischelet viguroase cu unghiuri de ramificare mai mici de 30o, care favorizează creşterea, fiind reţinute numai ramurile de vigoare mică şi mijlocie. În partea bazală a coroanei se elimină ramurile de semischelet de vigoare mică şi se păstrează cele cu vigoare mare, oblice cu unghiuri de 30-40o. Ramurile de semischelet rămase în coroană vor fi scurtate corespunzător;
– creşterile anuale de prelungire, viguroase (50-60 cm) se reduc cu 1/3 din lungime, iar în cazul când pomii sunt supraîncărcaţi cu rod şi creşterile anuale de prelungire sunt slabe (20-25 cm), acestea se scurtează cu 2/3 din lungime. Ramurile anuale de prisos se suprimă la inel;
– ramurile de rod de pe semischelet se tratează diferenţiat în funcţie de tipul acestora şi anume: în anii cu încărcătura excesivă de muguri de rod nuieluşele şi smicele se răresc la 10-15 cm; mlădiţele cu puţini muguri de rod se răresc, iar cele cu mai mulţi muguri de rod se scurtează la 2-3 cm. Vetrele de rod se simplifică, eliminând porţiunile cu coturi şi păstrând 1-2 ramuri de rod;
– se suprimă ramurile concurente, cele cu poziţie epitonă, hipotonă şi o parte din cele laterale. Ramurile laterale care se reţin în vederea transformării lor în ramuri de semischelet trebuie să fie distanţate la 30-50 cm;
– ramurile “lacome”, care apar în perioada de maximă rodire, ca urmare a unor tăieri greşite sau datorate formării arcadelor de rodire (arcuirea ramurilor de semischelet) sunt tratate în funcţie de poziţia lor; cele care au o poziţie exterioară şi dispun de spaţiu suficient se scurtează pentru ramificare, restul se suprimă de la inel.

Lucrări de întreţinere a solului
Sistemul de întreţinere a solului influenţează regimul hidric din sol, porozitatea stratului superior al solului, dezvoltarea microorganismelor din sol etc. şi prin aceasta are un efect direct asupra dezvoltării pomilor, producţiei şi calităţii acesteia (G. Grădinariu, 1994).
În prezent se folosesc două sisteme de întreșinere a solului:

  • înierbarea intervalelor dintre rânduri (sau ogorul verde) este cea mai indicată metodă deoarece stratul de iarbă protejează solul împotriva eroziunii, scade procentul apei pierdută prin evaporare, iarba cosită se lasă pe teren având rol de mulci și în același timp îmbogățește structura solului, se elimină costul cu lucrările de arat etc. Este o metodă foarte folosită în țările dezvoltate dar folosită puțin la noi din motive ce țin de lipsa de cunoștiințelor specifice a actulilor specialiști și a rezistenței acestora de a recționa la metode noi pentru ei.
  • ogor negru (lucrat) este o metodă ce ridică costul total al producției care nu se justifică neaducând beneficii semnificative plantațiilor și în timp strică structura solului prin treceri inutile pe treren cu utilaje grele. Pe terenuri în pantă duce la o eroziune accelerată a solului.

Pe terenurile înierbate se poate ierbicida o bandă cu o lățime de 1-2 merti pe răndurile de pomi pentru a avea un teren curat ce ne ajută să strângem fructele căzute.
Se mai poate folosi și sistemul de acoperire al solului cu mulci organic (iarbă, paie, rumeguş neutru etc.)  sau anorganic (folii, materiale textile etc.). dar această metodă se justifică numai la culturile superintensive.

Fertilizarea plantaţiilor de măr
La înființarea plantației este necesară o cartare agrochimică a solului pentru a observa aprovizionarea în elemente nutritive. Administrarea îngrășămintelor trebuie făcută ținând cont de rezultatele cartării. În plantaţiile tinere de măr, pe un sol bine aprovizionat,  dozele de îngrăşăminte ce se aplică trebuie să fie moderate sau chiar pot lipsi. Dacă solul este mai sărac se pot administra doze de circa 80 kg N, 60 kg P2O5 şi 40 kg K2O s.a/ha. Odată la 2-3 ani se va administra 20-30 t/ha gunoi de grajd.
În plantaţiile pe rod se vor administra 30-40 t/ha gunoi de grajd odată a 3-4 ani, iar anual 100-150 kg N, 60-100 kg P2O5 şi 60-80 kg K2O la hectar, funcţie de fertilitatea solului, încărcătura de rod, vârsta pomilor etc.
Cantitatea de azot trebuie corelată cu nivelul unidității din sol deoarece azotul duce la un consum mai ridicat de apă.
Diferenţierea mugurilor de rod este influenţată net de disponibilităţile de azot în perioada iunie-septembrie a anului precedent.
Pe lângă aplicarea de îngrășămibte în sol se mai pot aplica și fertilizări foliare cu rezultate extraordinare.

Irigarea plantaţiilor
Măul are rezultate foarte bune daca irigarea se face cu cantități mici dar de mai multe ori decât 1-2 udări anuale cu norme mari de udare. Din acest motiv, irigarea localizată prin picurare dă cele mai bune rezultate și de asemenea reduce pierderile de apă.

Îngrijirea recoltelor
O lucrare foarte importantă în plantațiile de măr este normarea încărcăturii de rod. Această operațiune presupune reducerea numărului de inflorescențe sau plante tinere în cazul în care sunt prea numerose.
În cultură există soiuri care îşi autoreglează singure încărcătura de rod, prin căderea fiziologică şi la care nu trebuie intervenit decât prin tăieri.
Daca nu se efectuează normarea, mărul este foarte predispus la fenomenul de alternanță a rodirii (rodeste doar o dată la 2 ani), si de asemenea vom avea fructe mici fără prea mare valoare comercială.
Rărirea poate fi manuală, mecanică sau chimică.
Prevenirea căderii fructelor înainte de recoltare.
Datorită unor probleme genetice, mărul poate să piardă cu 2-3 săptămâni inainte de recoltare până la 20-30% din cantitatea totală de mere. Acest fenomen se poate datora acumulării în exces a acetilenei sau o scădere a auxinei din plante. Acest fenomen se poate reduce prin aplicarea de substanțe hormonale.

Recoltarea
Merele își continuă maturarea și după ce au fost recoltate și din acest motiv se recoltează la maturitatea optimă de consum. Fructele soiurilor de vară sunt cele mai perisabile și trebuie asigurată o desfacere rapidă.
Mărul este un fruct foarte sensibil la lovire și de aceea recoltatul se face cu mare grijă având grijă să nu apăsăm prea tare pe măr în timp ce îl detașăm de pe plantă. Foarte important este tehnica de recoltat. La noi se practică recoltatul în găleți sau saci de recoltat dar aceste metode duc la o lovire inevitabilă a fructelor ceea ce declasează producția și scade foarte mult perioada de păstrare a fructelor. Cea mai eficientă de metodă de recoltat care pe lângă protejarea fructelor de loviri asigură și o viteză mai mare de recoltat este folosirea rucsacilor de tip găleată cu capăt din pânză fără fund. Rucsacii se prind cu hamuri la nivelul pieptului și permite recoltarea cu ambele mâini. Acesti rucsaci pot fi confecționați din metal sau material plastic care este căptușit pe interior. În loc de fund are un tub cilindric textil a cărei extremitate bazală se ridică și se prinde cu ajutorul unor cârlige. Când rucsacul se umple cu fructe, se desprind cu grijă cârligele care prind materialul textil iar acesta se așează pe fundul paletului de recoltare și se lasă merele să alunece ușor din rucsac în palet fără a vătăma fructele.

Fam. Rosaceae
Subfam. Pomoideae

Importanţă culturii
Părul este a doua cultură pomicolă din România ca mărime după măr. Deoarece valorifică foarte bine condițiile climatice din țara noastră iar fructele pot fi păstrate după recoltat o perioadă de 8-10 luni, părul este o cultură foarte inportană. Pe lângă consumul în starea proaspătă, aceste fructe se folosesc și în industria alimentară la fabricarea de sucuri, compoturi, paste, marmelade, fructe deshidrate sau congelate.Originea şi aria de răspândire
Deși originea clară a acestei specii este necunoscută se știe că a fost cultivată încă din anul 3000 ani î.Hr. Unele ipoteze ne arată că părul ar proveni din  China, Asia Centrală şi Orientul Apropiat.
În urmă cu 1000 ani î.Hr., părul a fost cultivat doar în Imperiul Roman și pe teritoriul Greciei actuale. De aici, mai târziu s-a răspândit în Europa Occidentală iar de acolo în toată Europa. În America a fost introdus în secolul al XVIII-lea de coloniști, urmând apoi o răspândire pe tot teritoriul globului ajungând în prezent la o producție mondială de aproximativ 16 milioane tone.
În țara noastră la ora actuală se cultivă în jur de 7000 ha, o mare parte fiind cultivate în curțile țăranilor în sistem extensiv ceea ce face ca producția totală să fie în jur de numai 32000 tone.

Soiurile de păr cultivate în România 
Părul fiind introdus în România de mai bine de 400 ani, a ajuns ca în prezent să aibe o mare varietate soiuri și genotipuri, dar totuși, lista oficială de soiuri admise în cultură cuprinde doar 29 soiuri. Aceste soiuri sunt grupate în soiuri de vară (11), soiuri de toamnă (12) și soiuri de iarnă (6).

Soiuri de vară
Bella de Giugno, soi cu origine italiană, productiv, viguros, precoce, cu ramifiocare de tin “spur”, rezistent la ger, secetă, mediu rezistent la boli. Fructul are o greutate medie în jur de 60-100g, este piriform, de culoare galben-verzui, pigmentat cu roz. Pulpa este alb-gălbuie, cu suculenţă medie, semifondantă. Se recoltează în prima jumătate a lunii iulie.

Triumf, soi românesc creat în 1985, are vigoare mijlocie spre mare, este parţial autofertil, fructifică pe formaţiuni scurte şi lungi,intră repede pe rod, este foarte productiv rezistent la rapăn şi pătarea albă a frunzelor, incompatibil cu gutuiul. Fructul are o greutate medie în jur de 120-130g, este piriform, de culioare verde-gălbui, cu roşu pe partea însorită. Pulpa semifondantă. Perioada de recoltare: Se recoltează în ultima decadă a lunii iulie.

Daciana, soi românesc creat în anul 1989, are vigoare mijlocie, este parţial autofertil, cu tendinţă de partenocarpie, relativ precoce, are producții foarte mari de aproximativ 22-26 t/ha, este rezistent la ger, tip de fructificare standard, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 120-160g, este piriform-alungit, roşu-portocaliu. Pulpa este albă, fină, fondantă. Se recoltează în ultima decadă a lunii iulie.

Untoasă precoce Morettini, soi de provenieță italiană, cultivat la noi din anul 1958, este viguros, intră repede pe rod, are producții foarte mari, este rezistent la boli, sensibil la ger, , poate fi altoit pe gutui. Fructul este mare, piriform, galben-pai cu roşu pe partea însorită. Pulpa este albă, fină, fondantă, intens aromată. . Se recoltează în prima jumătate a lunii august.

Argessis, soi românesc, are vigoare mijlocie, capacitate bună de ramificare semitardiv, rezistent la boli şi dăunători, are producții foarte mari de aproximativ 25-30 t/ha, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 120-140g, este piriform, de culoare verde-gălbui acoperit cu roşu-aprins peste 50% din suprafață. Pulpa are consistenţă medie, este suculentă, fondantă.  Se recoltează la jumătatea lunii august.

Carpica, soi românesc, cu vigoare mijlocie, intră repede pe rod, are producții foarte mari de aproximativ 25-30 t/ha, este rezistent la ger, sensibil la secetă, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 140-160g, este piriform, de culoare galben-pai, acoperit cu rugină. Pulpa albă fondantă și aromată. Se recoltează în ultima decadă a lunii august.

Timpurii de Dâmboviţa, soi românesc introdus în cultură în anul 1968, este viguros, intră târziu pe rod, înfloreşte semitârziu, are producții foarte mari, este rezistent la ger, incompatibil cu gutuiul. Fruct este mijlociu ca greutate, scurt piriform, de culoare galben-verzui, acoperit pe o suprafață de două treini cu roşu aprins. Pulpa este albă, suculentă și fondantă. Se recoltează la jumătatea lunii august.

Favorita lui Clapp, soi american, cu vigoare mare, cu fructificare pe ramuri scurte, parţial autofertil, intră devreme pe rod, este productiv, rezistent la secetă şi ger, înflorire semitârzie, sensibil la afide. Fructul are o greutate medie de aproximativ 130-160g, este scurt piriform, de culoare verde-gălbui, cu roşu carmin dungat pe aproape toată suprafaţa. Pulpa este albă, foarte suculentă, fină, fondantă, intens aromată, gust dulce-vinuriu. Fruct bun pentru consum în stare proaspătă. Se recoltează la jumătatea lunii august.

Getica, soi românesc, de vigoare submijlocie, intră pe rod ăn anul 3-4 de la plantare, are o producție medie de aproximativ 12-20 t/ha, fructificare de tip “spur”, sensibil la Psylla sp. . Fructul are o greutate medie de aproximativ 130-160g, este piriform, uşor alungit, de culoare galben-pai, acoperit pe partea însorită cu rugină foarte slabă. Pulpa este albă, semifondantă, suculentă. Recoltarea: Se recoltează la jumătatea lunii august.

Napoca, soi românesc, de vigoare mijlocie spre mare, fructifică pe ramuri scurte, este  parţial autofertil, intră repede pe rod, este productiv, rezistent la ger, poate fi altoip pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 130-150g, este piriform, de culoare galben-verzui, roşiatic pe partea însorită. Pulpă este fondantă. Se recoltează la sfârșitul lunii august.

Williams, soi englezesc, introdus în România în anul 1900, este semiviguros, intră repede pe rod, are producții mari, este parţial autofertil, înfloreşte târziu. Este sensibil la ger şi secetă, incompatibil cu gutuiul. Fructul este mijlociu spre mare, piriform, cu conturul neregulat, galben-pai, cu rugină la ambele capete, foarte bun pentru masă şi industrializare, cu pulpa albă, fondantă, fără sclereide, foarte suculentă, dulce-vinurie, puternic aromată. Se recoltează la sfârșitul lunii august.

Soiuri de toamnă
12. Williams roşu – este o mutaţie a soiului Williams obţinută în SUA (1958). Este un soi semiviguros, intră repede pe rod, are producții destul de mari, este sensibil la ger şi secetă, incompatibil cu gutuiul.
Fructul are o greutate medie de aproximativ 180-200g, este piriform, colorat în roşu-intens pe toată suprafaţa. Pulpa este de calitate superioară, la fel ca la Williams. Se recoltează în prima decadă a lunii septembrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 1-2 luni.

Doina, soi românesc, semiviguros, cu fructificare standard, intră repede pe rod, productiv, rezistent la ger, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 160-180g, este scurt-piriform, de culoare galben-verzui acoperit cu roşu-vişiniu pe jumătate din suprafaţă. Pulpa este alb-verzuie, fondantă și suculentă. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 25-30 zile.

Haydeea, soi românesc, semiviguros, intră repede pe rod, are o producție medie de aproximativ 27-33 kg/pom, este rezistent la ger şi boli, fructifică predominant pe ramuri de rod scurte. Fructul este mijlociu spre mare, scurt-piriform, fără cavitate pedunculară, de culoare galbenă, uşor rumenită. Pulpa este suculentă, dulce, plăcut acidulată, şi fin aromată. Soi destinat consumului în stare proaspătă şi industrializării. . Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 25-30 zile.

Untoasă Hardy, soi francez cultivad din anul 1830, este viguros, cu trunchiul şi axul puternice, coroana îngust conică, capacitate redusă de ramificare, fructifică preponderent pe formaţiuni scurte, intră târziu pe rod, este sensibil la ger, produce mult şi constant. Poate fi altoit cu ușurință pe gutui. Fructul are o greutate medie de aprximativ 120-140g, este scurt conic, cu vârful larg, de culoare verde-gălbuie acoperit integral sau parţial cu rugină grosieră. Pulpa este albă, semifondantă, foarte suculentă, dulce vinurie. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 30-60 zile.

Untoasă de Geoagiu, soi românesc, de vigoare mică-mijlocie, de tip spur, productiv, intră repede pe rod, este rezistent la boli, poate fi altoit pe gutui. are o greutate medie de aprximativ 200-220g, este conic, de culoare galben-verzui, uşor rumenit. Pulpa este fondantă, dulce acidulată. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 30-60 zile.

Untoasă Bosc, soi de origine franțuzească, de vigoare mijlocie-mare, intră repede pe rod, nu poate fi altoit pe gutui,  înflorește târziu, este sensibil la ger, la Psylla sp. şi acarieni, este tolerant la rapăn. Fructul este mare, piriform cu zona pedunculară brusc alungită, formând un “gât” caracteristic lung şi gros. Culoarea este galben-verzuie, acoperită complet cu o rugină groasă, brun roşietică specifică. Pulpa este alb-gălbuie, foarte fină, fondantă, suculentă. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 30-60 zile.

Higland, soi provenit din America, este viguros, foarte productiv, semiprecoce, cu înflorire semitimpurie, poate fi altoit pe gutui. Fructul este mare, conic, verde-gălbui. Pulpa este albă, densă și foarte suculentă. Recoltarea Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 60-80 zile.

Aniversarea, soi românesc introdus în cultură în anul 1973, este viguros, cu producții foarte mari de aproximativ 25-30 t/ha, ramificare de tip spur, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 200g, este piriform-alungit, de culoare galben-verzui, prevăzut cu rugină ca şi Untoasă Bosc. Pulpa este semifondantă, cu gust taninos, dar plăcut. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 40-60 zile.

Conference, soi englezesc, de vigoare mijlocie, intră devreme pe rod, foarte productiv, rodește partenocarpic, are capacitate slabă de ramificare, poate fi altoit pe gutui, este rezistent la ger, sensibil la secetă şi brume. Fructul este mijlociu spre mare, piriform, de culoare verde-gălbui, uneori slab rumenit pe partea însorită şi cu o calotă de rugină în jurul caliciului. Pulpa este alb-gălbuie, suculentă, dulce, puţin acidulată. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi consumate în octombrie-noiembrie.

Jeanne d’Arc, soi franţuzesc, fructificare de tip “spur”, semiviguros, productiv, înfloreşte târziu, rezistent la ger şi boli, poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 200-220g, este tronconic, de culoare verde-gălbui, cu pulpa albă, suculentă, slab acidulată. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie.  Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de 60-90 zile.

Abatele Fetel, soi produs în Italia, este semiviguros, de tip spur, intră devreme pe rod, este productiv, dar inconstant, rezistent la boli, compatibilitate medie cu gutuiul, pretenţios la temperatură în perioada polenizării şi fecundării. Fructul este mare, piriform alungit, de culoare verde-gălbui, uşor rumenit pe partea însorită. Pulpa este de culoare albă, fermă, dar la maturitatea de consum devine fondantă, suculentă, aromată. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  60-90 zile.

Monica, soi românesc, semiviguros, intră pe rod în anul IV de la plantare, are o producție medie de aproximativ 15-30 t/ha, ramificare de tip “spur”, este mediu rezistent la atacul bolilor şi dăunătorilor. Fructul are o greutate medie de aproximativ 160-180g,  eset piriform, de culoare galbenă-verzuie, cu puncte şi pete de rugină dungat roşu-aprins pe partea însorită, cu conturul uşor neregulat. Pedunculul este scurt, gros şi prins în prelungirea axului fructului. Pulpa este fondantă, cu sclereide fine şi gust uşor astrigent. Se recoltează la sfârșitul sfârşitul lunii septembrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  60-90 zile.

Soiuri de iarnă
Curé, soi francez cultivat din anul 1760, este viguros, cu bună capacitate de ramificare, poate fi altoit pe gutui, produce mult dar inconstant, este  sensibil la rapăn şi ger,  soi triploid, fructifică în general partenocarpic. Fructul este mare, piriform, alungit, asimetric, cu o dungă de rugină longitudinală şi un şanţ discret. Epiderma este verde-gălbuie la maturitate. Pulpa este albă-gălbuie, densă, slab parfumată şi potrivit de dulce cu sclereide fine şi gust uşor astrigent. Se recoltează la începutul  lunii octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  100-150 zile.

Passe Crassane, soi produs în Franța, cultivat încă din anul 1845, este foarte răspândit pe plan mondial. Este un soi de vigoare mijlocie spre mică, are capacitate bună de ramificare, este sensibil la condiţiile de mediu şi la atacul de Erwinia,  intră repede pe rod, are o producție moderată. Fructul este mare, sferic sau scurt piriform, de culoare galben-verzuie cu pete mari de rugină, cu pulpa fermă, dulce-vinurie, aromată, suculentă, recomandat pentru consum în stare proasdpătă. Se recoltează în  luna octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  150-180 zile.

Contesa de Paris, soi obținut în Franța, cultivat din anul 1908, este de vigoare mijlocie, întră târziu pe rod, este foarte productiv, înfloreşte timpuriu sau semitimpuriu, fiind afectat de brumele de primăvară, este sensibil la boli, compatibilitate slabă cu gutuiul. Fructul este mijlociu spre mare, piriform, de culoare verde-gălbui cu puncte mici de rugină, cu pulpa albă, fondantă și suculentă. Se recoltează în  luna octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  150-180 zile.

Olivier de Sèrres, soi obținut în Franța, cultivat din anul 1851, este semiviguros, produce mult dar inconstant, înfloreşte semitârziu şi este sensibil la rapăn, poate fi altoit pe gutui. Fructul de mărime medie, maliform, cu epiderma galbenă-verzuie, pulpa de culoare alb-gălbuie, fermă, cu aromă distinctă. Se recoltează în  luna octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  150-180 zile.

Republica, soi românesc, are vigoare mică, intră foarte repede pe rod, are producții mari, este de tip “spur”, înflorirea este semitimpurie, nu poate fi altoit pe gutui. Fructul are o greutate medie de aproximativ 240-260g, este maliform, cu cavitate pedunculară, cu epiderma de culoare verde-gălbuie cu pete de rugină. Pulpa este albă, fondantă, suculentă, aromată, dar cu sclereide în jurul casei seminale. Se recoltează la începutul lunii octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  150-180 zile.

Euras, soi românesc, are vigoare mijlocie, formează o coroană globuloasă, fructifică preponderent pe ramuri scurte, imun la rapăn, rezistent la Psylla sp. şi acarieni. Eset un soi productiv cu o cantitate medie de fructe de 20-25 t/ha. Greutatea medie a unui fruct este de aproximativ 120-140g, fructul este ovoidal cu cavitate pedunculară asimetrică, cu conturul neregulat, epiderma subţire, netedă, de culoare galbenă-verzui, cu puncte de rugină, uşor rumenit. Pulpa este albă, semifondantă, suculentă, fără sclereide. Se recoltează în  luna octombrie. Fructele pot fi păstrate după recoltare timp de  180-200 zile.

Particularităţile de creştere şi fructificare ale părului
Sistemul radicular este influenţat de portaltoi. În general părul dezvoltă un sistem radicular puternic mai ales când este altoit pe păr franc sau sălbatec ce depăşeşte de 1,5-2 ori volumul coroanei. În acest caz marea masă a rădăcinilor active se găsesc în stratul de sol cuprins între 20-100 cm pe solurile argilo-lutoase şi 50-150 cm pe solurile puternic podzolite. Rădăcinile principale cu creştere verticală pot pătrunde în sol până la 4-5 m adâncime. Când este altoit pe gutui, sistemul radicular al părului este mai redus, puternic ramificat, mai ales pe orizontală. Marea masă a rădăcinilor active situându-se în stratul de sol cuprins între 20 şi 40 cm ceea ce necesită în cele mai multe cazuri, mijloace de susţinere (spalieri, tutori) pe toată durata vieţii. Marea masă a rădăcinilor active se găsesc în primii 4 m2 din jurul trunchiului (Atkinson, 1980).
Trunchiul părului în primii ani de viață este neted urmând ca pe parcurs să formeze un ritidom solzos care se exfoliază.
Ramurile de schelet sunt lungi şi cresc sub un unghi mic de ramificare. Pomii formează în mod natural etaje. Unele soiuri (Williams, Passe Crassane), altoite pe gutui, au ramurile aşezate în spirală pe ax.
După specificul de ramificare deosebim două categorii de soiuri:
– soiuri cu ramificare slabă şi coroană rară: Untoasă Bosc, Untoasă Hardy, Untoasă Gifford;
– soiuri cu ramificare puternică şi coroană bine garnisită: Curéy Williams.
Mugurii vegetativi ai părului sunt mici, cu vârful depărtat de ramură.
Mugurii de rod sunt situaţi către vârful ramurilor lungi şi în vârful lăstarilor scurţi.

Tipul de fructificare este o caracteristică de soi. Unele soiuri rodesc predominant pe formaţiuni lungi ca nueluşele, mlădiţele (Curé, Williams, Triumf, Carpica), altele pe formaţiuni scurte (Passe Crassane, Abatelè Fetel, Olivier de Serres, Păstrăvioare, Untoasă Hardy, Trivale, Napoca, Timpurii de Dâmboviţa).

Înfloritul, polenizarea şi fecundarea.. Înflorirea durează 8-10 zile funcţie de temperatură şi umiditatea aerului.
După epoca înfloritului se deosebesc:
– soiuri cu înflorire timpurie: Contesa de Paris, Trivale, Bella di Giugno etc;
– soiuri cu înflorire mijlocie: Aromată de Bistriţa, Curé, Untoasă Giffard, Republica;
– soiuri cu înflorire medie-târzie: Williams, Untoasă Bosc, Timpurii de Dâmboviţa etc;
– soiuri cu înflorire târzie: Napoca, Jeanne d’Arc.
După comportarea în procesul polenizării şi fecundării florilor sortimentul de păr cuprinde:
-soiuri autosterile: majoritatea soiurilor necesită obligatoriu polenizatori;
– soiuri parţial autofertile: Triumf, Napoca, Daciana;
– soiuri rele polenizatoare: Curé, Olivier de Serres, Bella di Giugno, Jeanne d’Arc.
– soiuri partenocarpice: Williams, Curé, Conference, Daciana, Passe Crassane;
– combinaţii intersterile: Bella di Giugno x Curé, Bella di Giugno x Republica, Bella di Giugno x Williams, Passe Crassane x Williams, Untoasă Giffard x Curé, Williams x Williams roşu.
Frecvent se manifestă fenomenul de înflorire târzie (secundară) la 10-20 zile de la înflorirea normală, dar din aceste flori se formează fructe partenocarpice, mici, atipicee.

Producția medie  pe hectar variază în limite largi de la  Acesta variază de la 7-8 t până  la 30 – 35 t.
Durata de viaţă a pomilor este de 30-35 ani în cazul altoirii pe gutui şi 40-60 ani în cazul altoirii pe păr franc.

Polenizarea părului este entomofilă. Părul este în mare parte autosteril motiv pentru care înntr-o parcelă trebuie să existe 2-3 soiuri care să fie compatibile la înmulțire (tab. 1).

Tabelul 1
Polenizatorii soiurilor de păr admise la înmulţire
(G. Grădinariu, 2002)

Soiul de polenizat
Soiuri bune polenizatoare
Trivale Argessis,
Napoca,
Williams,
Republica
Bella di Giugno Passe Crassane,
Aromată de Bistriţa
Daciana Williams,
Argessis
Untoasă precoce Morettini Passe Crassane,
Untoasă Hardy
Argessis Williams, Highland,
Daciana,
Trivale
Carpica Williams,
Passe Crassane
Timpurii de Dâmboviţa Jeanne d’Arc,
Republica
Favorita lui Clapp Untoasă Bosc,
Untoasă Hardy,
Williams,
Conference
Napoca Jeanne d’Arc,
Republica,
Williams
Williams B.C. şi 
Williams roşu
Untoasă Bosc,
Untoasă Hardy,
Favorita lui Clapp,
Conference,
Highland,
Jeanne d’Arc,
Passe Crassane
Doina Untoasă Hardy,
Williams,
Untoasă de Geoagiu
Untoasă Hardy Untoasă Bosc,
Favorita lui Clapp,
Williams B.C.,
Passe Crassane,
Conference,
Williams roşu
Untoasă de Geoagiu Napoca, Republica,
Untoasă Hardy
Untoasă Bosc Untoasă Hardy,
Favorita lui Clapp,
Conference,
Passe Crassane,
Williams
Highland Argessis,
Williams,
Conference,
Passe Crassane
Aniversarea Williams,
Untoasă de Geoagiu
Conference Untoasă Hardy,
Highland,
Williams,
Favorita lui Clapp,
Passe Crassane
Abatele Fetel Favorita lui Clapp,
Passe Crassane
Jeanne d’Arc Williams roşu,
Williams B.C.,
Passe Crassane
Curé Untoasă Bosc,
Untoasă Hardy,
Napoca,
Williams
Passe Crassane Favorita lui Clapp,
Highland,
Republica,
Conference
Contesă de Paris Favorita lui Clapp,
Republica
Olivier de Serres Untoasă Bosc,
Passe Crassane,
Williams
Republica Williams roşu,
Williams B.C.,
Passe Crassane

 

Cerinţele părului faţă de factorii de mediu
Cerenţele părului faţă de lumină
Părul are cerinţe moderate față de lumină.
Lumina insuficientă influenţiază negativ asupra metabolismului pomului, provocând creşteri slabe şi producţii mici cantitativ dar mai ales calitativ.
O cantitate suficientă de lumină asigură obţinerea unor fructe de calitate, colorate, cu gust şi aromă plăcută fără sclereide cu valoare comercială ridicată. Din acest motiv se recomandă pantele cât mai însorite cu expoziție sudică sau Sud –Estică.
Cerinţele părului faţă de temperatură
Căldura este un factor limitativ în cultura părului. Specie de regiuni temperate, părul creşte şi rodeşte bine în zonele cu temperaturi medii anuale de 9,5-11ºC. Unele soiuri (Aromată de Bistriţa, Williams, Curé, Untoasă Bosc, Favorita lui Clapp etc.) se pot cultiva în zone cu temperaturi medii anuale de 8-8,5ºC. Temperatura medie în perioada de vegetaţie (aprilie – septembrie) trebuie să fie de 16-19ºC.
Soiurile de vară au nevoie de 135 – 140 zile cu temperaturi medii pozitive pentru creşterea şi maturarea fructelor, iar cele de iarnă 165 – 185 de zile, ceea ce echivalează cu 2950º – 3250ºC. Pragul biologic al părului este de 7,5 – 8,0ºC, iar pentru rădăcini de 2,5ºC.
“Necesarul de frig” pentru păr este destul de mare 1200 – 1500 ore de temperaturi scăzute (sub 7ºC) dar pozitive, pentru ieşirea mugurilor din starea de repaus şi desăvârşirea microsporogenezei. Pentru climatul subtropical a fost creat soiul Le Cont ( Pyrus Piraster x Pyrus serotina) cu cerinţe minime la frig şi cu o rezistenţă foarte mare la temperaturile ridicate din timpul perioadei de vegetaţie (45ºC).
Cultura părului devine nesigură în zonele în care temperatura coboară sub  –26º … –28ºC. Florile părului rezistă până la –3,3ºC în fază de boboc, -2,2ºC când sunt complet deschise, fructele tinere până la –1,5ºC, iar cele mature până la –4,4ºC. În condiţiile unor primăveri răcoroase cu temperaturi de 1-2ºC florile leagă slab şi sunt afectate major de Pseudomonas syringae.
Soiurile de păr nu se comportă asemănător faţă de temperaturile coborâte dar şi foarte ridicate, fenomenul nefiind lămurit.
Rezistenţa la temperaturi scăzute sau ridicate este influenţată alături de factorul genetic, de condiţiile ecologice şi tehnologice.
Cerinţele faţă de apă
Pentru a creşte şi se dezvolta normal specia păr are nevoie de 650-750 mm precipitaţii anuale bine repartizate pe întreaga perioadă de vegetaţie. În cazul când nu sunt realizate aceste condiţii se impune irigarea culturii până la asigurarea a 65-70% din capacitatea de câmp pentru apă a solului. Necesarul faţă de apă este influenţat în special de portaltoi. Astfel, părul altoit pe franc creşte şi fructifică normal în zonele colinare cu 600-800 mm precipitaţii anuale şi este rezistent la secetă, altoit pe gutui rezistă excesului temporar de umiditate dar e sensibil la secetă, iar pe portaltoii Pyrus amigdaliformis, Pyrus eleagrifolia şi Pyrus betulifoliasuportă seceta excesivă.
Nivelul apei freatice trebuie să se afle la o adâncime de 1-1,5 m în cazul părului altoit pe gutui, 2,0-2,5 m în cazul părului altoit pe franc.
Umiditatea relativă este bine să se situeze în limitele a 70-80%.
Insuficienţa apei din sol şi aer conduce la fructe mici, slab suculente, cu multe sclereide, iar excesul de apă favorizează atacul unor boli, iar fructele sunt slab aromate, au o capacitate mică de păstrare etc.
În cloncluzie, apa este un factor limitativ în cultura părului, acesta suferind atât în situaţii de exces cât şi de deficit.

Cerinţele faţă de sol
Şi în acest caz portaltoiul este cel care imprimă pretenţiile pomului. Astfel, dacă părul franc este mai rustic şi cu pretenţii mai reduse faţă de sol gutuiul este mai exigent. În general, părul preferă soluri fertile, adânci, suficient de umede, cu reacţie neutră, caz în care dă producţii mari, cantitativ şi calitativ. Preferă solurile cu textură luto-nisipoasă până la luto-argiloasă şi mai puţin pe cele bălane uscate.
Altoit pe gutui rezistă până la 8% calcar activ în sol, iar pe păr franc până la 12%. Reacţia solului trebuie să fie de 6,8-7,2, conţinutul în Na schimbabil de 5-12% iar cel de Al sub 8 ppm.
În general zonele pomicole ale ţării noastre oferă condiţii bune de culturii părului.

Particularităţi tehnologice ale părului
Specificul producerii materialului săditor
Producerea materialului săditor la păr nu ridică probleme deosebite.
În câmpul I al şcolii de pomi portaltoii de păr franc, cresc lent dar uniform, asigurând un procent de prindere la altoire de 81-92 (Parnia şi colab. 1984). Puieţii de păr franc se altoiesc în iulie, deoarece circulaţia sevei încetează devreme. În câmpurile de formare dau rezultate mai bune portaltoii generativi proveniţi din puieţi produşi la ghivece, deoarece altoirea pe lemn nou dă rezultate mai bune, iar pomii formează un sistem radicular ramificat (Parnia şi colab. 1992). Gutuiul, ca portaltoi, are în pepinieră o creştere puternică, depăşind de multe ori grosimea de altoire.
În câmpul II unele soiuri de păr (Păstrăvioare, Olivier de Serres, Napoca, Williams) au tendinţa să formeze lăstari anticipaţi, iar soiul Curé, Ducesa de Angouleme cresc neuniform şi geniculat.
Deosebit de importantă în producerea materialului săditor la păr este afinitatea soiului cu portaltoiul care se manifestă sub două forme:
Afinitatea de altoire – se referă la capacitatea soiurilor de a cuncreşte cu portaltoiul;
Afinitatea de producţie – se referă la comportarea pomilor altoiţi în plantaţie, la capacitatea de producţie şi la longevitate. Există situaţii când pomii foarte bine prinşi la altoire şi dezvoltaţi normal după câţiva ani în livadă se usucă sau se dezbină de la punctul de altoire (Williams, Untoasă Bosc, Favorita lui Clapp etc). Pentru aceste soiuri precum şi altele care nu au afinitate cu gutuiul se foloseşte metoda de altoire cu intermediar, dar în această situaţie preţul de cost creşte şi de aceea, în practică se foloseşte destul de rar.
Rezultate bune s-au obţinut prin microînmulţirea, “in vitro” a părului, dar în această situaţie se controlează mai greu vigoarea pomilor.
Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor
La alegerea locului pentru înfiinţarea unei plantaţii de păr trebuie să se aibă în vedere cerinţele acestei specii faţă de factorii ecologici, cerinţe prezentate în subcapitolele anterioare.
Pregătirea terenului se face prin efectuarea corectă a lucrărilor: desfundat, fertilizarea de bază, nivelarea; urmează lucrările propriu-zise ca: pichetatul, săpatul gropilor, repichetatul, alegerea materialului săditor şi plantarea pomilor.
Este recomandată plantarea din toamnă datorită avantajelor pe care le prezintă: prinderea mai bună, cicatrizarea rănilor de pe rădăcini, pornirea în vegetaţie primăvara mai repede etc. Dacă se va planta primăvara acest lucru trebuie să se facă cât mai devreme posibil imediat ce terenul permite accesul.
După cum s-a mai precizat, la păr există o gamă mare de soiuri şi portaltoi. Aceste două elemente corelate cu diverse forme de coroane şi fertilitatea solului conduc la înfiinţarea a diferite sisteme de plantaţii:
Sistemul clasic – pentru aliniamente, terenuri cu pantă mare, sistem gospodăresc agropomicol etc.
Distanţe de plantare: 6-7 x 5-6m; soiuri viguroase; portaltoi – păr franc; forme de conducere – piramidale.
Sistemul semiintensiv – se vor înfiinţa în zonele colinare pe versanţi uniformi şi bine însoriţi, cu soluri subţiri şi mai puţin fertile.
Distanţe de plantare: 4 x 4m; 5 x 4m (555-625 pomi/ha) care asigură un volum de coroană de 5000-8000 m3/ha; soiuri de vigoare mijlocie sau mare altoite pe franc; formă de coroană: tufă, piramide.
Sistemul intensiv – se va înfiinţa la baza pantelor sau pe terenuri terasate cu posibilităţi de irigare. Se utilizează soiuri şi portaltoi de vigoare mijlocie rezistente la factorii de stress.
Distanţe de plantare: 3,5-4 x 2-3m asigurând densităţi de 833-1250 pomi/ha; forme de coroană palmete, fusul, palmeta liberă.
Sistemul superintesiv – se înfiinţează pe terenuri plane sau cu panta foarte mică, ameliorate şi irigate pretabile la mecanizare.
Se folosesc soiuri foarte precoce, de vigoare mică, de tip spur, altoite pe portaltoi de vigoare redusă (gutui).
Distanţe de plantare 3,5-4 x 0,9-1,5m rezultând 1754-3174 pomi/ha asigurând un volum de coroană mai mic de 4000 m3/ha; forme de coroană: cordon vertical, ypsilon etc.

Formarea coroanelor – este diferită funcţie de forma aleasă. Astfel, în cazul când se optează pentru o coroană piramidală, acesta se realizează în 3-4 ani prin alegerea şi dirijarea viitoarelor şarpante în paralel cu operaţii de formare a ramurilor de semischelet şi a celor de rod.
În timpul formării coroanei, în scopul temperării dominanţei apicale, ramura de prelungire a axului se scurtează mai sever decât şarpanta, etajele superioare se formează numai după consolidarea celor inferioare, alungirea axului se substituie cu o ramură laterală de vigoare mai slabă, ramurile de prelungire se scurtează mai puternic decât cele laterale. În cazul soiurilor cu un unghi mic de ramificare, scoaterea ramurilor de prelungire ale şarpantelor se face la un mugure exterior, sau se scurtează prin transferarea creşterii lor pe ramuri exterioare.
La soiurile cu ramificare slabă se impune o scurtare mai severă (Gh. Cimpoieş, 2000).
Când pomii se conduc sub formă de palmetă se recomandă ca înclinarea şarpantelor să se amâne până la sfârşitul anului II, iar axul se ciupeşte la înălţimea de proiectare a etajului următor. Particularitatea aceasta se impune mai ales soiurilor care au tendinţa de a forma ax puternic şi ramificaţii slabe.
În cazul când pomii se conduc ca fus subţire, pentru reglarea vigorii între ax şi şarpante, axul se substituie cu o ramură mai slabă, iar şarpantele mai viguroase se înclină mai puternic. Această formă este tot mai folosită în conducerea pomilor. Ea se realizează fără intervenţii prin tăieri până în anii 3-4 de vegetaţie. După aceea se intervine pentru corectarea coroanei pomilor, prin transfermarea axului şi a şarpantelor pe ramuri laterale de vigoare mai slabă, rărirea ramurilor de schelet rău plasate şi care îndesesc coroana.
O altă formă de coroană pentru plantaţiile superintensive este cordonul vertical care se formează într-un timp relativ scurt, prin ciupirea lăstarilor în primele faze de creştere la 10-15cm.
Pentru culturile intensive şi superintensive de păr mai prezintă interes formele de coroană: palmetă anticipată, Solen şi Tesa.
Palmeta anticipată este recomandată pentru soiurile de păr care au capacitatea de a forma lăstari anticipaţi, Untoasă precoce Morettini, Williams ş.a.
Formele de coroană Solen şi Tesa sunt indicate pentru soiurile cu ramificare bună, cu fructificare pe ramuri lungi, altoite pe gutui.
Pentru grăbirea intrării pe rod, indeferent de coroana ce se proiectează, în tinereţea pomilor, nu se recomandă tăieri severe ci doar dirijări ale ramurilor, urmând ca după intrarea pe rod să se efectueze operaţii de definitivare a macrostructurii vegetative. La soiurile cu capacitate slabă de ramificare se recomandă ciupirea repetată a lăstarilor pentru a stimula ramificarea şi obţinerea unei coroane bine garnisite, iar la soiurile viguroase, se suprimă ramurile lacome sau concurente din partea superioară a coroanei pentru a determina o garnisire a părţii inferioare a scheletului. Pentru temperarea creşterilor la unele soiuri se pot face tratamente cu substanţe bioreglatoare (ex. Paclobutrazol).

Tăierile de fructificare
Habitusul pomului, rapiditatea intrării pe rod, cantitatea şi calitatea fructelor sunt influenţate în primul rând de soi şi portaltoi dar şi de tehnologia de cultură, în special de tăieri, prin care se realizează un echilibru între creştere şi fructificare, o bună iluminare, etc.
Pentru majoritatea soiurilor de păr, în cazul unei tehnologii recomandate şi a unor condiţii ecologice normale, creşterile anuale în tinereţe sunt de 30-40 cm iar în plină producţie de 15-30 cm.
Operaţiile de tăiere se vor realiza cu prudenţă pentru a nu diminua suprafaţa productivă şi vegetativă a pomilor. Având în vedere poziţia apicală a mugurilor de rod se va evita pe cât posibil scurtarea ramurilor folosindu-se mai mult rărirea celor necorespunzătoare ca poziţie sau desime.
În cazul când ramurile de rod depăşesc ca număr pe cele vegetative acestea se vor rări până la realizarea unui echilibru între creştere şi fructificare.
În general intensitatea tăierilor creşte cu vârsta pomilor, accentuându-se în perioada de intrare în declin. Pomii cu creşteri vegetative mai mici vor fi tăiaţi mai sever prin scurtare iar la cei cu creşteri vegetative mari se vor evita scurtările efectuându-se tăieri de rărire. Pomii care au fructificat mult şi au creşteri slabe vor fi tăiaţi mai sever. De asemenea, când apar semne de declin (creşteri anuale reduse 15-20 cm) se va proceda la scurtări pe lemn de 2 şi 3 ani, tăind deasupra unor formaţiuni fructifere şi simplificând vetrele de rod pentru a stimula procesul de creştere.
Există multe soiuri de păr care manifestă o tendinţă de diferenţiere exagerată a mugurilor de rod. Normarea unei astfel de încărcături se va realiza  prin rărire cât şi prin scurtarea mlădiţelor şi nuieluşelor. Rărirea acestor ramuri se practică atunci când sunt prea dese şi supraîncarcă pomii cu rod iar scurtarea atunci când producţia este asigurată integral de către ţepuşe.
În perioada de mare producţie, majoritatea soiurilor de păr şi în special cele cu fructificare de tip standard au ramurile de rod înserate pe ramuri de 2-3 ani care sub greutatea fructelor se arcuiesc. În zonele de curbură apar noi lăstari vegetativi şi apoi de rod iar porţiunea de ramură descendentă de regulă se usucă sau se degarniseşte complet. Pentru a evita acest fenomen, ramurile respective se vor scurta cu 1/2 din lungime sau de la punctul de curbură.
Vor fi eliminaţi lăstarii lacomi şi ramurile cu creştere verticală dacă sunt de prisos.
Înainte de începerea tăierilor pomul se analizează din punct de vedere al creşterilor anuale, gradul de încărcătură cu ramuri de rod, producţia din anul anterior, starea fitosanitară etc. Funcţie de aceste elemente se va stabili conduita de tăiere a fiecărui pom mergând chiar până la nivel de şarpantă sau subşarpantă.
Tăierile de fructificare se execută atât în perioada de repaus cât şi în perioada de vegetaţie (“în verde”). Tăierea “în verde” se poate aplica la toate soiurile dar mai ales la cele de vară. Momentul aplicării acestor tăieri trebuie corect stabilit pentru a favoriza creşterile anuale, diferenţierea mai bună a mugurilor de rod, obţinerea de fructe de calitate. Aceste tăieri se vor efectua până la 10-15 august. Părul se pretează şi la tăierea mecanizată.
Întreţinerea solului în plantaţiile de păr este una din verigile importante ale creşterii producţiei cantitativ şi calitativ. Alegerea unui anumit sistem de lucrare a solului se face  funcţie de cantitatea de precipitaţii din zona respectivă, repartizarea lor în timpul anului, combaterea eroziunii solului, nivelul şi destinaţia producţiei etc.
Ca sisteme de întreţinere a solului sunt recomandate:
– ogorul lucrat pentru zonele cu precipitaţii sub 600 mm anual, pe terenuri plane sau cu pantă foarte mică, în plantaţii intensive sau superintensive.
– culturi intercalate pentru zonele cu precipitaţii de 600-750 mm/an, în plantaţiile tinere, terenuri plane sau uşor înclinate, semiintensive sau intensive, în

condiţia dublării necesarului de elemente nutritive şi apă. Se pot cultiva: cartofi, leguminoase, căpşun etc., în general plante cu talie mică.
– benzile înierbate temporar, în zonele cu peste 750 mm precipitaţii anuale, pe terenurile în pantă până la 15%.
– benzile înierbate în alernanţă cu ogorul lucrat.
– ţelina permanentă -cu excepţia proiecţiei coroanei unde se va lucra şi fertiliza. Se recomandă pentru zonele umede (peste 800 mm) pe pante mai mari de 15%.
– înierbarea intervalelor dintre rânduri şi cosirea repetată pentru mulcire. În acest fel se uşurează circulaţia maşinilor iar mulciul aduce un aport suplimentar de elemente minerale.
Întreţinerea solului pe rândul de pomi se realizează prin 1-2 praşile manuale, completate cu administrarea de ierbicide (Roundup 5-6 l/ha, Argezin 6-10 kg/ha, Funsilade 2 l/ha, Nabu 4-6 l/ha etc.).
O importanţă deosebită la întreţinerea solului o reprezintă adâncimea de lucru care, pentru a nu distruge sistemul radicular activ, nu trebuuie să depăşească 10-12 cm în cazul când portaltoiul este gutui şi 15-18 cm în cazul portaltoiului franc.
Fertilizarea plantaţiilor de păr se va face funcţie de fertilitatea naturală a solului, vârsta plantaţiei, densitatea, nivelul şi destinaţia producţiei etc.
Pentru o producţie de 20 t/ha o plantaţie de păr cu 1000 pomi/ha consumă 33 kg N, 12 kg P2O5, 48 kg K şi 35 kg Ca, iar pentru o producţie de 40 t/ha aceeeaşi plantaţie consumă 114 kg N, 90 kg P2O5, 137 kg K2O, 80 kg CaO şi 15 kg MgO. (N. Branişte, P. Pârvu, 1986).
Având în vedere aceste consumuri ele se vor suplini în procesul de fertilizare prin aplicarea de îngrăşăminte.
Ca doze orientative recomandăm:
Pentru plantaţiile tinere: 20 t/ha gunoi de grajd, 130 kg/ha N, 75 kg/ha P2O5 şi 80 kg/ha K2O.
În plantaţiile pe rod: 120-180 kg/ha N, 80-120 kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/ha K2O etc. O dată la 3-4 se fertilizează cu gunoi de grajd 30-40 t/ha iar în această situaţie dozele de îngrăşăminte chimice se înjumătăţesc sau pot lipsi.
Pe solurile acide se aplică 5-6 t/ha amendamente calcaroase odată la 4-5 ani toamna.
Epoci de administrare a îngrăşămintelor: gunoiul de grajd, cele cu fosfor, potasiu, amendamentele şi 1/3 din doza de azot se aplică toamna şi se încorporează; restul îngrăşămintelor azotoase se aplică primăvara înainte de pornirea ăn vegetaţie.
Irigarea plantaţiilor de păr este o lucrare necesară în zonele cu precipitaţii sub 500 mm şi chiar 600 mm anual, în cazul când acestea sunt repartizate neuniform şi nu satisfac cerinţele speciei. De asemenea, este importantă irigarea plantaţiilor tinere în vederea unei bune porniri viguroase în vegetaţie.
Prin irigare se urmăreşte menţinerea umidităţii necesare desfăşurării în condiţii optime a fiecărei fenofaze, cu evitarea influenţelor negative asupra creşterilor fructelor şi mai ales a calităţii acestora (la secetă se formează sclereide).
Pentru aceasta se recomandă aplicarea, în funcţie de tipul de sol şi indicii hidrofizici ai acestuia, de vârsta plantaţiei etc., a 2-3 udări cu o normă de 300-500 m3/ha, mai ales în perioadele de mare consum ale pomilor (iulie-august). Perioadele cririce pentru apă ale părului sunt: înainte de dezmugurit, la 2-3 săptămâni de la înflorit, după căderea fiziologică a fructelor şi cu 2-3 săptămâni înainte de recoltare.
Ca metode de irigare se poate folosi irigarea prin brazde în plantaţiile extensive şi prin microaspersiune în plantaţiile intensive şi superintensive.
De asemenea, se poate folosi cu succes şi irigarea prin picurare.
Normarea ramurilor de rod este necesară la specia păr datorită tendinţei anumitor soiuri de a se supraîncărca cu rod. Pentru ca fructele să fie de calitate bună, competitive, etc. pe lângă normarea producţiei prin tăieri corecte se impune şi o rărire a florilor sau fructelor. Pe lângă obiectivele precizate anterior aceste operaţii mai au şi rolul de a furniza şi o diferenţiere mai bună a mugurilor de rod şi implicit o diminuare a alternanţei de rodire. Rărirea se poate face chimic sau mecanic pentru flori, chimic, manual sau mecanic pentru fructe.
Cea mai sigură şi eficientă metodă este cea chimică, efectuată prin stropiri cu substanţe bioactive la 2-3 săptămâni de la înflorirea deplină până când fructele au un diametru de 9-14 mm.
P. Montali şi colab. (1984) au stabilit că sub influenţa regularexului (1000 ppm) la soiul Conference s-a intensificat căderea fiziologică a fructelor. La soiul Curé corectarea încărcăturii de rod a pomilor s-a făcut cu sarea sodică a acidului naftalenacetic (NaNAA 8%) în concentraţii de 1000 ppm (Sabina Stan şi colab. 1984). Există substanţe biostimulatoare care stimulează legarea mai bună şi creşterea fructelor.
La soiurile Williams şi Ducesa de Angouléme s-a îmbunătăţit calitatea fructelor prin tratamente cu AG3 şi 2.4.5T (Mustafa şi colab. 1982).
Inhibarea creşterii şi favorizarea fructificării perilor tineri se poate realiza prin două tratamente cu Cicocel-Extra (CCC+CC), 2000 ml/100 l apă, primul aplicat în stadiul de trei frunze, următorul la 10-14 zile.
Tratamentele se execută numai pomilor tineri, viguroşi, care nu au intrat încă pe rod (W. Pfammetter, 1994).
Formarea fructelor partenocarpice la soiurile predispuse la acest fenomen (ex. Williams etc), poate fi stimulată prin efectuarea unor tratamente cu acid giberilic (AG3), 10g/100 l apă, 1500 l/ha soluţie la începutul înfloritului.
De asemenea, prin tratamente cu biostimulatori poate fi diminuată şi căderea prematură a fructelor.
Pentru toate aceste tratamente există şi substanţe romăneşti produse în special de Institutul de Chimie Cluj-Napoca şi de laboratorul BIOS din acelaşi oraş.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor
Dintre bolile şi dăunătorii care produc pagube economice mai însemnate sunt: rapănul (produs de Venturia pirina sau Fusicladium pirinum), pătarea albă (Mycosphaerella sentina), rugina părului (Gymnosporangium sabinae), monilioza (Monilinia fructigena), cancerul rădăcinii (Agrobacterium tumefaciens), arsura bacteriană (Erwinia amylovora), îngălbenirea nervurilor părului (Wien yellows-VVV), cancerul pustulos al perelor (Pear stony pit).
Dintre dăunătorii cei mai periculoşi pentru păr menţionăm: Păduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), puricele părului (Psylla piricola), viermele fructelor (Cydia pomonella), gărgăriţa mugurilor (Anthonomus pyri) şi viespia părului (Haplocampa brevis).
În ultimii ani, în mai multe zone din ţară, mai ales în plantaţiile comerciale, producţia de pere a fost compromisă parţial sau total de către puricele părului (Psylla piricola), aceasta şi datorită folosirii neraţionale a unor substanţe cu spectru larg de combatere care au distrus prădătorii naturali ai purecelui.
Tratamentele recomandate în plantaţiile de păr sunt prezentate în tabelul 13.

Tabelul 13.
Schema de combatere a bolilor şi dăunătorilor
în plantaţiile de păr pe rod

Nr. crt Fenofaza

Boli şi dăunători de combătut

Pesticide folosite

Observaţii

0

1

2

3

4

1. Repaus
Vegetative
-Coccidae
-ouă de: acarieni, insecte defoliatoare, afide
Oleoekalux 3 CE (1,5%)
Oleocarbetox (3,0%)
-se aplică după măsurările de igenă culturală şi agrotehnice;
-se asigură o îmbăiere a pomului (temp.> 4-5oC)
2. 10-15% din muguri florali dezmuguriţi -purici meliferi(Psylla sp.) -gărgăriţa florilor (Anthonomus pomorums) Mitac CE (0,3%)
Ekalux 25 EC (0,1%)
-PED = 30 de adulţi la 100 de ramuri
-rapăn (Venturia pirina)
-focul bacterian (Erwinia amylovora)
Turdacupral 50 PU (0,5%)
Champion 50 WP (0,3%)
-dacă a fost în anul precedent.
3. Apariţia butonilor florali –înălţimea inflorescenţelor -rapăn (Venturia pirina)
-focul bacterian
(Erwinia amylovora)
-ouă hibernante de acarieini (Panonychus ulmi); afide etc.
Turdacupral 50 PU (0,5%)
Champion 50 WP (0,3%)
US-1 92% (1,5%)
-tratament obligatoriu pentru ambele boli
-dacă există rezervă biologică
4. Răsfirarea inflorescenţei, până la deschiderea a 0,5% din totalul florilor -rapăn (Venturia pirina)
-pătarea albă a frunzelor (Mycosphaerella sentina
-pătarea brună a frunzelor(Diplocarpon soraweri)
-focul bacterian
(Erwinia amylovora)
Turdacupral 50 PU (0,5%)
Dithane M45 (0,2%)
Champion 50 WP (0,3%)
-tratament de siguranţă
-insecte defoliatoare
-insecte minatoare
-psyllide
Decis 2,5 EC (0,03%); Diazol 60 EC (0,15%);
Fastac 10 EC (0,04%)
-dacă există rezervă biologică
5. 15% din totalul florilor au început să-şi scuture petalele -rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor
-monilioză
Rubigan 12 EC (0,04%); Folpan 50WP (0,2%);
Merpan 50WP (0,2%)
-tratament de siguranţă
-viespea perelor
(Haplocampa brevis)
-psyllide
-insecte minatoare
-insecte defoliatoare etc.
Sumi-Alpha 2,5 EC (0,04%); Mitac 20 EC (0,3%); Dimilin 25 WP (0,03%)
-Consult 10 EC (0,05)
-PED = prezenţa adulţilor pe capcane
6. Fructele au Æ de aproximativ 0,5 – 1 cm (la avertizare) -rapăn -pătarea albă şi brună a frunzelor
-monilioza
Dithane M45 (0,2%); Folpan 50WP (0,2%)
Merpan 50 WP (0,2%)
– viermele merelor (Cydia pomonella)G1T1;
-insecte minatoare; 
-insecte defoliatoare etc.
Diazol 60 EC (0,15%); Meotrin 20 EC (0,03%); Fastac 10 EC (0,04%); Fury 10 EC (0,075)
7. Fructele au Æ de 1,5 – 2 cm (la avertizare) -rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor
Delan 75 WP (0,075%); Bravo 500 SC (0,25%)
Folpan 50 WP (0,2%)

Continuare Tabelul 13.

0

1

2

3

4

-psyllide
-viemele perelor (G1T2)
-insecte minatoare
-insecte defoliatoare etc.
Mitac 20 EC (0,3%); Vertimec (0,1%); Sumi – Alpha 2,5 EC (0,03%); Sumithion 2,5 50 EC (0,1%) PED = 10% lăstari infestaţi
PED = 2-5 fluturi/ capcană/săptămână
8. Fructele au Æ de 21,5 – 3 cm (la avertizare) -rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor
Shavit (0,2%)
Dithane M 45 (0,2%); Folpan 50 W (0,2%)
-păduchele din San José(Quadraspidiotus perniciosus)G1T1 Ekalux S (0,1%)
Pyrinex 48 EC (0,2%)
PED = prezenţa dăunătorului
-psyllide
-afide
Decis 2,5 EC (0,03%) PED = 15% lăstari infestaţi
9. Fructele au Æ de 3 cm (la avertizare) -rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor
Dithane M 45 (0,2%); Merpan 50 WP (0,25%)
-acarieni Mitac 20 EC (0,3%); Pennstyl 25 WP (0,05%) Demitan 200 SC (0,07%) PED = 4-5 forme mobile pe frunze
-viermele perelor
-păduchele din San José (G1T2)
Decis 2,5 EC (0,05%); Ekalux S (0,1); Reldan 40 EC (0,15%) PED > 2-3% fructe atacate
10 Fructele au Æ de 4 cm (la avertizare) -rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor
Bravo 500 SC (0,25%); Dithane M 45 (0,2%)
-păduchele din San José G1T3
-insecte minatoare
-insecte defoliatoare
Actellic 50 EC (0,2)
Ekalux S (0,1)
11 La 10-14 zile
de la tratamentul 10 (la avertizare)
-rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor -monilioză
Merpan 50 WP (0,25%)
Captadin 50 WP (0,25%)
-păduchele din San José G2T1
-insecte minatoare
-insecte defoliatoare
Decis 2,5 EC (0,05%)
Reldan 40 EC (0,15%)
12 La 10-14 zile
de la tratamentul 11 (la avertizare)
-rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor; -monilioză
Dithane M 45 (0,2%); Merpan 50 WP (0,25%) -cu respectarea timpului de pauză
-păduchele din San José
-insecte minatoare
-insecte defoliatoare
Pirinex 48 CE (0,2%); Reldan 40 EC (0,15%)
Ekalux S (0,1%)
-cu respectarea timpului de pauză
13 La 14 zile
de la tratamentul 12 (la avertizare)
-rapăn
-pătarea albă şi brună a frunzelor; -monilioză
Merpan 50 WP (0,25%); Dithane M 45 (0,2%) -cu respectarea timpului de pauză
-păduchele din San José Decis 2,5 EC (0,05%)
14 După căderea frunzelor -boli de scoarţă şi lemn Zeamă bordeleză (0,75-1%) Turdacupral 50 PU (0,5%)

Recoltarea, păstrarea şi valorificarea fructelor
Stabilirea momentului optim de recoltare a perelor constituie un element determinant pentru calitatea viitoare a fructelor, capacitatea de păstrare şi modul de valorificare. Soiurile de vară şi cele de toamnă se recoltează “mai în pârgă” adică cu 8-12 zile înainte de maturitatea de consum.
Datele bibliografice (Millim K, 1981) arată că recoltarea perelor în vederea păstrării se face când se ating următorii parametri:
– fructele îşi încetează creşterea în mărime;
– culoarea de fond a pieliţei virează de la verde-spre verde gălbui;
– amidonul a început să se hidrolizeze în zona camerei seminale pe o suprafaţă de 30-40%, funcţie de soi;
– fermitatea pulpei scade (ex. Williams 6,8-8,0 kg f., Curé 6.5-7.3 kg f. etc.);
– vârsta fructelor (numărul de zile de la înflorit la recoltare) caracteristică soiurilor şi zonei de cultură; ex. Favorita lui Clapp 107-110 zile, Williams 115-124 zile, Untoasă Bosc 135-137 zile, Curé 156-160 zile, Olivier de Sèrres 171-175 zile.
La pere, maturarea decurge mai intens decât la mere, iar dacă se întârzie recoltarea, fructele devin sensibilie la manipulări şi transport.
Păstrarea perelor este mai dificilă decât a merelor. Soiurile de vară se pot păstra în condiţii frigorifice 10-15 zile, iar cele de toamnă 30-40 zile. La temperaturi de – 1ºC … + 1ºC durata de păstrare a soiurilor de iarnă este de 150-200 zile.
Păstrarea în condiţii frigorifice a perelor este diferită funcţie de soi sau grupe de soiuri.
După scoaterea din celulele frigorifice perele vor fi supuse unui proces de postmaturare la temperatură de 16-18ºC timp de 3-5 zile, timp în care ajung la un maximum de însuşiri organoleptice.
Valoarea comercială a fructelor depinde de calitatea acestora cât şi de modul cum sunt ambalate şi prezentate cumpărătorului.
Modul de prezentare a perelor pentru comercializare este diferit funcţie de soi, cerinţe etc.